E noapte în lume
Și lumea-i albastră
Și nici noi nu suntem prea roz,
Privim încă stele
De la fereastră
Visând, prea banal, la un Oz…
Lumina-i stinsă acum
Și noaptea-i albastră,
Iar cerul se apasă pe noi,
Sunt șoapte albastre pe drum
Și-i liniște-n casă,
Pereții-s albaștri și goi…
Și umbre se adună
Pe cerul timid,
Strigând și alergând,
Nu-s nori, nu-i furtună,
Dar văd oameni murind
Pe întregul pământ…
Când se vor stinge stelele în mine
Și universul meu va imploda,
Vă rog, curat, să nu lăsați pe nimeni
Să mă ducă să mă planteze undeva…
Să nu împing florile spre soare,
Nici iarba să nu apese fruntea mea,
Mai bine să-mi priviți trupul cum arde
Și în munți să-mi spulberați cenușa.
Mă va purta vântul spre mare
Și spre locuri în care nu am mai fost,
Iar eu voi privi spre cer, spre zare
Și spre voi toți, de acolo de jos…
Și când iarăși vântul în brațe mă va lua
Și mă va duce mai departe,
Să știți că voi fi totuși undeva:
Peste tot sau nicăieri în noapte…
(mai – iunie 2011)
Să ai acces la vise, dar să nu ți le dorești,
Să vrei să fi murit de mult și totuși încă să trăiești,
Să nu mai poți să împingi lumina către cei ce te iubesc,
Să aduni în jurul tău doar mila celor care te privesc…
Să vrei să te ridici măcar o clipă din moalele sicriu,
De care ești legat de mult deși încă tu ești viu,
Să vrei să smulgi din tine incolorele frânghii,
Prin care viața își picură esența și puterea de a mai fi…
De când te știi dormi doar prin paturi de spital
Și ești păzit de oameni mari îmbrăcați în halat alb,
Care încearcă să-ți aducă aminte încă netrăitele amintiri,
Obligându-ți inima să bată, ajutându-te să mai
respiri…
Însă te-ai săturat de îmbrățișarea rece a durerii,
În ale cărei brațe parcă te-ai născut,
Toți sunt plânși și aproape nu-ți mai recunoști părinții,
Căci peste fața lor mii de lacrimi au căzut…
Întinzi o mână nevăzută, tremurândă, către lume,
Și îți cerșești, în mod ironic, propriul drept de a trăi,
Iar peste ani aș vrea să fii și să poți spune:
“Da, trăiesc! Există vise și oameni pentru a le împlini!“
(septembrie 2010-februarie 2011)
”…ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un View full article »
Recomandarea acestei perioade este o poezie scrisă de mine în periada iunie-august 2010. După cum se vede, perioada pentru care este View full article »
Pentru că mi-am revenit din starea proastă în care eram ieri (și trebuie să-i mulțumesc pentru asta dragei mele prietene Anna) m-am gândit să pun pe blog o poezie. Și nici o poezie nu poate fi mai View full article »
În 25 iunie 2009 am scris articolul “Caut titlu…“, în care ceream păreri şi propuneri în scopul găsirii unui titlu pentru o poezie. Printre titlurile propuse se regăsesc şi View full article »
Două mii de arme îndreptate spre noi,
Două mii de gânduri mă cheamă înapoi
Zi de zi.
Două mii de vise astăzi s-au pierdut,
View full article »
Ceasul atârnă greu pe peretele univers.
Istoric ceasornic, cu ritm infernal,
măsori destrămarea şi o refaci
View full article »
Idealuri ideale, idealizate-n ideal,
Idealizeaza idealuri, idealizant de ideale.
(scrisă în 6 septembrie 2004)
Încă o poezie mai veche (totuşi nu chiar aşa veche ca şi “Agonie“), scrisă în 31 ianuarie 2006:
“Atunci când noaptea se loveşte
De jalnice impulsuri,
Cu ochi senini şi mână rece,
Deschid norii plini de visuri…
“Agonie” este o poezie pe care am scris-o în 7 aprilie 2003…pfff, cât timp a trecut de atunci 
“Un trup întins pe pat,
În maximă agonie,
Aşteaptă sfârşitul,
Care refuză să vie…
View full article »
Am o poezie scrisă în perioada 20 mai – iunie 2009 la care nu i-am găsit încă un titlu potrivit. Aşa că m-am gândit să o scriu aici şi poate cineva dintre cei ce citesc va avea mai multă inspiraţie decât mine Aştept propuneri pentru titlu
Am ajuns să ne mirăm de lucruri normale,
Şi ne uimesc normalele lumi,
Cât poate fi oare normalitatea de surprinzătoare?
Şi de ce-i un merit că suntem mai buni?
