Poezia „Pururea tânăr…” am început să o scriu în iunie 2006 în memoria unui prieten şi coleg şi, din motive subiective, am finalizat-o abia după 3 ani, în iunie 2009. Dedic acest articol tuturor celor care l-au cunoscut, iar poezia o dedic amintirii celui care a fost Nicu Coman.

Pururea tânăr…

Motto: Am venit să-ţi spun o vorbă

Azi, când pleci în ţări mai bune…

(Octavian Goga – „La groapa lui Lae„)

Oraşul alb e îmbrăcat în doliu,
Şi plânge fiecare ochi din el,
Ce lacrimi grele varsă ochiul,
Ce trist e vechiul cartier…

Ce trist te-ai dus, ce jalnic, ce profan!
În urma ta curg râuri de iubire,
Câteva zile mi se par acum un an,
Şi un an acum îmi pare o veşnicie…

Şi totuşi parcă ieri râdeam de tot şi toate,
Şi parcă ieri eram copii,
Astăzi privesc cu ochii larg deschişi spre moarte,
Şi te aştept, dar nu mai vii…

Nu mă mai strigi ca altădată,
Şi nici eu nu pot să te mai strig,
Nu pot sa îţi mai văd lumina ochilor, curată,
Căci a îngheţat în tragicul moment de frig…

Stăteai pe catafalc parcă zâmbind,
Sfidând durerea şi plânsul din capelă,
Şi de mii de ori de atunci te-am revazut murind,
În nopţi de insomnie, şi de silă…

Ştiu că povestea merge mai departe,
Ştiu că sfârşitul nu-i aici,
Pururea tânăr vei fi, iar din zgomot de ape
Vei răsări, zâmbind, în stropii mici…