This is it!” – aşa urma să se numească cea mai mare revenire din istorie, a unui artist, pe scenă. Revenire care trebuia să cuprindă 50 de spectacole şi să dureze 9 luni începând cu 13 iulie 2009.  Ar fi fost ultima reprezentaţie a artistului, spectacolul „de adio”, de „rămas-bun”, de „retragere”. Însă artistul a părăsit scena înainte de începerea spectacolului, cortina a căzut mai devreme…

Am evitat să scriu acest articol zilele trecute pentru că în toată mass-media şi internet vuiau ştiri cutremurătoare conform cărora „Regele Muzicii POP„, Michael Jackson, a decedat joi, 25 iunie 2009…şi încă vuiesc. Am vrut să văd nişte reacţii şi comentarii din partea oamenilor înainte de a scrie articolul. Le-am aşteptat, le-am văzut, m-au scârbit. Nu am să scriu cum a murit, nici ce a facut în ultimele 2 ore din viaţă, sau dacă a mers la toaleta sau nu în ziua respectivă (genul de subiecte pe care am văzut că le dezvoltă unele ştiri…), ci am să scriu o poveste despre doi copii: un „copil mare” şi un copil care în urmă cu 15-20 de ani se raporta, cu o naivitate inocentă, la acel „copil mare”. Am să scriu părerea mea proprie şi personală despre omul şi artistul Michael Jackson…despre muzica lui, despre fenomenul pe care l-a creat, despre ce a lăsat în urmă…

Eu am aflat de moartea lui de la mama mea, în dimineaţa zilei de vineri, 26 iunie 2009. Iniţial, nu mi-a venit să cred. „Nu se poate!„, „Cum să moară Michel Jackson? La 50 de ani…„, „În luna martie a acestui an şi-a anunţat revenirea pe scenă şi totodată retragerea cu aceste »spectacole-maraton«” – acestea au fost primele gânduri care mi-au strabătut mintea când am aflat. Puţin mai târziu, consultând internetul şi posturile de televiziune, am realizat că, întradevar, Michael Jackson nu mai este…

Îmi amintesc că în anii ’90 îmi doream foarte mult să am un tricou inscripţionat cu poza lui Michael Jackson, dar nu mi s-a îndeplinit dorinţa. Ştiu că aveam parul puţin lung şi încercam să imit şuvita care cădea pe fruntea şi ochiul lui MJ…a mea nu ajungea decât pe frunte şi nu se putea compara cu cea a lui Michael, dar eram un copil de 8-12 ani  care vedea în el un model. Îmi plăcea atunci (şi mi-a plăcut tot timpul) muzica lui, dansul lui, felul cum se îmbrăca. Cu timpul am început să ascult tot mai mult muzica lui şi am început să o înteleg. În anul 2000 am intrat în posesia discografiei complete a lui Michael Jackson…aşa eram de bucuros încât nu am mai scos piesele din winamp cam 3 luni de zile🙂 Michael a fost un model pentru mulţi tineri…a fost „omul-spectacol„, un artist total. Am avut ocazia să văd înregistrările a două concerte din turneul „Dangerous„, primul cel din Bucureşti din 1992, iar al doilea de undeva din Japonia. A fost o atmosferă extraordinară, Michael a avut nişte prestaţii geniale. Concertele din turneul „Dangerous” începeau cu Michael Jackson tâşnind ca o rachetă de undeva de sub scenă. Apoi ateriza pe scenă şi rămânea nemişcat…mulţimea plângea, ţipa, se scanda numele lui, iar el nu schiţa nici măcar un gest, nu i se mişca nici un fir de păr…după un minut şi 40 de secunde, îşi întoarce capul şi privirea din dreapta spre stânga…în urma acestei mişcări, reacţia mulţimii se amplifică…strigau mai tare, plângeau, unele persoane leşinau de emoţii…peste 10 secunde îşi scoate ochelarii…era o isterie generală. Apoi începea să cânte, să danseze…să „meargă pe lună”. La sfârşitul concertului, zbura de pe scenă cu ajutorul unui jetpack, îmbrăcat într-un costum asemanator cu cel de cosmonaut. De fapt nu el era cel ce zbura, ci un profesionist cu care îşi schimba locul înainte de sfârşitul spectacolului…dar chiar şi aşa, era o ieşire din scenă extraordinară. Nu am văzut nici un alt artist care să cânte şi să danseze în acelaşi timp atât de natural cum o făcea Michael. A meritat pe deplin titlul de „Rege al Muzicii POP„.

Din păcate, viaţa lui personală a ţinut prima pagină a ziarelor mulţi ani…începând de la operaţiile estetice la care s-a supus până la acuzaţiile de pedofilie. Multă lume l-a blamat pentru că şi-a schimbat culoarea pielii, şi puţini s-au întrebat de ce a făcut asta…ignoranţii au spus: „E nebun!„. Dar adevărul e că Michael Jackson suferea de vitiligo şi acesta e motivul pentru care a ales să îşi depigmenteze pielea, pentru a avea o culoare uniformă, fără pete…aceasta este o soluţie comună pentru cei afectaţi de aceasta boală. Se spune că ar fi suferit şi de boala numită lupus.

A admirat-o foarte mult pe Diana Ross şi a vrut să arate ca şi ea prin operaţiile la care s-a supus…şi? De ce ar fi acesta un subiect care să ne intereseze? A fost viaţa lui, a facut ce a vrut…e adevărat că a avut un stil de viaţă mai excentric, însă multe acuzaţii care i s-au adus au fost fabricate…unele de el, altele de mass-media. Altele au apărut din cauza incompetenţei mass-media, iar Michael i-a lăsat în pace, sătul de prostia lor…de exemplu, la un moment dat se spunea că Michael Jackson doarme într-un sicriu de sticlă pentru a evita contactul corpului său cu oxigenul încercând astfel să încetinească îmbătrânirea, au apărut şi fotografii care îl înfăţişau în această postură…de fapt, era doar un mod de promovare a filmului „The Wiz” din 1978, în care Michael joacă alături de Diana Ross. Totuşi nu înteleg de ce şi acum dupa ce a murit, mass-media continuă să vorbească despre viaţa lui personală…ce contează dacă a avut 10 operaţii estetice sau 100? Se schimbă cu ceva muzica lui? Albumul „Thriller este cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor…şi probabil va rămâne aşa mult timp de acum înainte. Michael Jackson nu a avut o copilărie fericită, a fost împins în showbiz de la o vârstă foarte mică, şi a devenit repede un frustrat în legătură cu înfăţişarea lui. Atâta timp cât un tată îi spune fiului său de 5-6 ani: „Doamne, ce nas mare ai!” e normal ca acel copil să dezvolte un complex în această privinţă şi să vrea să schimbe ceva. La un moment dat, Michael Jackson povestea că era la repetiţii şi i s-a adresat tatălui său cu: „Tată!„, iar acesta l-a lovit spunându-i: „Aici eu nu sunt tatăl tău, sunt managerul tău! Să nu uiţi niciodată asta!„. Din acest motiv, pentru că nu a avut o copilărie fericită şi că a fost folosit încă de la o vârstă fragedă, Michael a devenit un „copil mare” şi şi-a construit în interior o lume a lui, plină de copii, jucării şi poveşti…mai târziu, a construit această lume şi în realitate şi a numit-o NEVERLAND (inspirat din povestea lui Peter-Pan, un copil care nu mai vrea să crească), despre care spunea: „Aici eu sunt Peter-Pan şi copiii acestei lumi vin să mă vadă„. Michael Jackson a iubit foarte mult copiii, indiferent de rasa acestora, a iubit oamenii, a vrut să schimbe lumea în bine…şi a schimbat-o. Michael Jackson a facut nenumărate acte de caritate, a ajutat orfelinate şi grădiniţe, a ajutat oameni şi copii care aveau nevoie de ajutor…şi totuşi, media l-a transformat într-un monstru pedofil…probabil că atunci când Michael era la orfelinate, printre copii, presa şi media era în sălile tribunalelor aşteptându-l şi gândindu-se cum să-l aduca acolo. S-a discutat foarte mult despre faptul că Michael Jackson a plătit o sumă uriaşă celor ce l-au acuzat de pedofilie pentru a-şi retrage plângerea. Şi atunci mass-media a spus: „Da, e pedofil, de asta a plătit şi a rezolvat această problema în afara tribunalului! E vinovat!„. Dar s-a gândit oare cineva că poate artistul era obosit, era scârbit şi sătul de toate aceste mizerii? În 2005 a câştigat procesele de pedofilie fiind declarat nevinovat, dar a fost prea târziu…lumea nu a mai luat în seamă acest lucru, nu a mai contat. Apoi s-a retras pentru că avea nevoie să fie singur şi lăsat în pace.

Personal, nu îmi pare rău că a murit, pentru că era înconjurat doar de oameni care vroiau să profite de pe urma lui şi să îl folosească…era şi bolnav şi avea dureri mari, de asta ma bucur că a murit, că a scăpat de toate acestea, s-a eliberat de lumea aceasta.

Cum am mai spus, Michael Jackson a fost puţin excentric, dar toată viaţa a fost un „copil mare„, singur, şi trist…a căutat refugiul şi alinarea, care i-au lipsit în copilărie, în orice. Acum, în sfârşit, le-a găsit…în sfârşit, „Regele Muzicii POP„, Michael Jackson şi-a găsit pacea, liniştea şi libertatea.

Odihnească-se în pace!

VA URMA…