Inundaţie mare ieri pe străzile oraşului…ploaia şi grindina s-au dezlănţuit în toată splendoarea lor🙂. Întâmplarea a făcut să fiu plecat de acasă când a început „spectacolul”. Norocul meu că eram cu maşina, ghinionul meu că mă aflam tocmai în cealaltă parte a oraşului faţă de unde locuiesc. Eram la reprezentanţa Volkswagen pentru a mă interesa de repararea maşinii în urma unui accident pe care l-am avut săptămâna trecută (am fost lovit de maşina care circula in spatele meu). Şi am fost cu actele de la asigurarea tipului, în fine…băieţii de la AutoWorld (reprezentanţa Volkswagen) m-au lămurit ceva de genul: „Se rezolvă: nu se poate…„. Bun! Dar despre accident vă voi spune altădată.

Acum ziceam de ploaie…ploua de nu se vedea aproape nimic. Doar nişte vagi siluete de maşini şi de faruri. De la AutoWorld am reuşit să ajung până lângă Billa, unde am fost nevoit să opresc şi să aştept să se mai calmeze puţin vremea, deoarece ştergătoarele de parbriz nu făceau faţă furtunii şi nu vedeam nimic, nici în faţă, nici în spate. Când s-a mai potolit, am pornit încet spre casă. Pe Calea Mănăştur era un accident…probabil din cauza unui cretin ca şi cel care trecuse pe lângă mine cu 2 minute în urmă, cu vreo 80 km/h. Şi nu a fost singurul pe care l-am văzut gonind ca un nebun pe şoşeaua care aproape se transformase în lac. În condiţii meteorologice normale (şi în afara localităţii, bineînţeles), 80 km/h nu e mare lucru, dar în condiţiile de ieri e nebunie curată. Pe strada Clinicilor şi pe bulevardul Eroilor erau adevărate „lacuri naturale„, din cauza canalelor de scurgere înfundate. Câteva canale au rămas fără capac din cauza debitului mare de apă şi din momentul în care am văzut primul capac de canal la vreo 5-6 metri de unde ar fi trebuit să fie, am încercat să îmi amintesc, în mare, poziţia canalelor din drumul pe care trebuia să îl parcurg, ca nu cumva să nimeresc într-un canal al cărui capac să fie cu apa la o plimbare. Am încercat în zadar…nu mi-am amintit. Şi am fost puţin invidios pe superstiţioşi pentru că probabil ei cunosc toate canalele din oraş, şi cu siguranţă le cunosc pe cele din zona centrală (unde mă aflam eu), evitate sistematic în diferitele lor drumuri, cu diferite ocazii. Totuşi, întâmplarea a făcut să nu găsesc nici un canal fără capac🙂.

De la Teatrul Naţional a început calvarul. Ne deplasam bară la bară. Am parcurs 10 de metri în 15 minute. De ce? Pentru că jumătate din lăţimea străzii Dorobanţilor e în reparaţii, totuşi băieţii au permis circulaţia şi pe partea aceea (chiar dacă e belit asfaltul şi încă nu au pus altul, se poate circula) pentru a fluidiza traficul. Ce ne ţinea în loc era un autobuz, căzut eroic într-un şanţ săpat (pentru schimbarea unor ţevi, cred) pe toată lăţimea străzii, cam la mijlocul distanţei dintre Tribunal şi benzinăria MOL. Şanţul era acoperit cu nisip dar, din cauza ploii, s-a surpat sub greutatea autobuzului, acesta rămânând blocat, cu roata din dreapta-spate, în acel şanţ. S-au format 3 benzi de circulaţie, iar de la locul unde era autobuzul pleca doar o bandă. Pentru că banda din dreapta era blocată de autobuz, iar cea din stânga era blocată de băieţii care aruncau nisip pe banda din mijloc rămasă liberă. Şi pentru că în acel punct se gâtuia circulaţia şi pentru că fiecare şofer vroia să treacă cât mai repede şi nu îşi dădeau rând unul celuilalt, ne deplasam foarte încet. Până la urmă am trecut şi eu (era culmea să fiu încă acolo, aşteptând🙂 ) şi am ajuns acasă.

După această întâmplare, mă întreb (în mod firesc, spun eu): „De ce se întâmplă aşa ceva?„, „De ce suntem luaţi prin surprindere şi pe nepregătite de aceste fenomene de fiecare dată?„…şi ajung la concluzia că…ăştia suntem şi că nu e numai o problemă locală, ci una naţională. Exemplu: În fiecare primăvară, când se topeşte zăpada, sunt inundaţii în ţară. Şi în fiecare an apar la faţa locului nişte domni care stau de obicei în nişte clădiri mari, impunătoare, undeva prin capitală, îşi pun pe cap câte o cască de şantier, în picioare cizme de cauciuc, şi se plimbă, cu o mutră gravă şi afectată, printre ruinele lăsate de inundaţii şi printre oamenii cărora furia apelor le-a luat totul. Şi de fiecare dată recită aceleaşi discursuri plictisitoare despre cum ne-au luat prin surprindere aceste inundaţii, despre cum trebuie să se ia (şi se vor lua) măsuri pentru ca aceste tragedii să nu se repete, despre cum se vor construi diguri noi, despre cum se vor consolida digurile existente, despre cum vor fi ajutaţi cei rămaşi fără case, etc (când, de fapt, pe ei îi doare în şlapi de toate acestea). Şi aceste lucruri se repetă iar, şi iar…şi iar…aceiaşi domni, sau alţii, din aceleaşi clădiri mari din capitală, îmbracă aceleaşi cizme şi aceleaşi căşti de protecţie, ţin aceleaşi discursuri plictisitoare, aceleaşi mutre grave, aceiaşi şlapi…şi în fiecare an suntem luaţi prin surprindere şi pe nepregătite de aceste fenomene. Trist…foarte trist😦

Mai jos sunt două video-uri filmate ieri de mine, cu camera telefonului mobil, pe strada Clinicilor şi pe bulevardul Eroilor.

P.S.: Nu am urmărit deloc reacţiile autorităţilor locale referitoare la situaţia de ieri din oraş, dar pot să pun pariu că cel puţin un reprezentant al autorităţilor locale a vorbit (foarte grav şi afectat, bineînţeles) despre cum trebuie luate (şi se vor lua) măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de canalizare şi scurgere stradală🙂.