În 28 decembrie 2009, papagalul meu Coco s-a gândit să facă o plimbare prin cameră🙂 Cu câteva luni în urmă i-am schimbat colivia cu una mai mare și, de atunci, cele două ușițe ale ei le-am lăsat tot timpul deschise, dacă vrea să iasă afară, să poată ieși. L-am mai scos eu afară din colivie, dar singur nu a ieșit decât de trei ori. Prima dată într-o seară când eu nu eram acasă, a doua oară într-o dimineață, în jur de ora 05:00, și m-a trezit fâlfâitul aripilor, iar a treia oară în 28 decembrie 2009, în jur de ora 18:00, și a stat cel mai mult timp afară, prin cameră. Din ce am observat eu, începe să aibă mai mult curaj, să nu se mai teamă așa de mult de ce e în jurul lui, să se obișnuiască cu mâinile omului (de exemplu, dacă țin cutiuța cu mâncare în mână, nu are nici o problemă să mănânce, lucru care la început nu îl făcea🙂 ). Mai jos e o filmare care am făcut-o în 28 decembrie, când a ieșit prin cameră🙂