O iarnă grea s-a abătut peste atmosfere,

Plantându-și neaua în profundul lor,

Făcând albe furtuni din coliere,

Și oameni de zăpadă care aud color.

 

Ninge simultan în șase atmosfere,

În fața lumii însă sunt prea mulți eroi,

Iar mâini de gheață veghează peste ele,

Strivindu-ne-ntre degete pe noi.

 

Fulgii cad în inima și-n mintea noastră

Și ne încălzesc ca niște calde aripi,

Ne fură visele și-n sus le poartă,

Ca să ai și tu, Soare, niște margini.

 

Acum e o primăvară mută în jur,

Destul de tristă și destul de grea,

Cu ochii închiși pornește-ntr-un sejur,

Punând lacăt pe lume, împachetându-mi cheia.

 

Și am salvat tot ce se putea salva,

Din recele război de atmosfere,

Iar ce nu am salvat, nu merita

Nici efort, nici lacrimi, nici durere.

 

N-a rămas nimeni în cele șase atmosfere,

Nici eroi, nici nu mai ninge, nici furtuni nu sunt,

Și din păcate visurile mele

Cad rupte-n șase părți egale pe pământ…

 

Dar am salvat tot ce se putea salva,

Iar ce nu am salvat, nu merita…

 

(1-3 noiembrie 2012)