Category: Poezii


Sunt Dumnezeu!

Sunt Dumnezeu, căci sunt în tot și în toate,                                 1

În fiecare vers și în fiecare strofă,

În fiecare zi din viața mea și poate

În fiecare pix cu care am scris vreodată.

 

Eu sunt Alfa și Omega! Începutul și Sfârșitul

versurilor mele,

Semănătorul ce aruncă sămânța-ntre spini,

Păstorul ce-și caută turma în zi de sărbătoare,

Cerșetorul de viață cu ochii prea plini…

…prea plini de mizerii, prea plini de blestem,

Eu sunt ecoul piroanelor bătute-n crucea de lemn…

 

Sunt Dumnezeu, căci copiii străzii sunt copiii mei,

Iar pe cei lenți și nevoiași i-am înfiat deja,

Țin Terra într-o mână și o privesc cu ochi atei,

Iar infinitul Univers stă ascuns sub fruntea mea…

…căci eu sunt Calea, Adevărul și Viața!

 

Sunt Dumnezeu, căci pot crea comportamente adecvate,

În indivizi inadaptați și în copii,

Și pot crea comportamente acceptate,

Căci pot culege încă floricele din câmpii…

 

Eu sunt cel ce este, cel ce era și cel ce vine,

Plutind mereu cu norii grei ce aduc furtuna,

Și nu mai cred nimic, decât pe mine,

Căci țin în echilibru Soarele și Luna.

 

Eu sunt Dumnezeu, căci nu vă chem la judecată,

Nici nu vă-ntreb dacă ați ajutat pe cineva sau nu,

Nu vreau supunere, nici adorație, nici jertfă,

Ci rațiunea și morala existenței unui…Tu.

 

(octombrie 2012 – august 2013)

Anunțuri

O iarnă grea s-a abătut peste atmosfere,

Plantându-și neaua în profundul lor,

Făcând albe furtuni din coliere,

Și oameni de zăpadă care aud color.

 

Ninge simultan în șase atmosfere,

În fața lumii însă sunt prea mulți eroi,

Iar mâini de gheață veghează peste ele,

Strivindu-ne-ntre degete pe noi.

 

Fulgii cad în inima și-n mintea noastră

Și ne încălzesc ca niște calde aripi,

Ne fură visele și-n sus le poartă,

Ca să ai și tu, Soare, niște margini.

 

Acum e o primăvară mută în jur,

Destul de tristă și destul de grea,

Cu ochii închiși pornește-ntr-un sejur,

Punând lacăt pe lume, împachetându-mi cheia.

 

Și am salvat tot ce se putea salva,

Din recele război de atmosfere,

Iar ce nu am salvat, nu merita

Nici efort, nici lacrimi, nici durere.

 

N-a rămas nimeni în cele șase atmosfere,

Nici eroi, nici nu mai ninge, nici furtuni nu sunt,

Și din păcate visurile mele

Cad rupte-n șase părți egale pe pământ…

 

Dar am salvat tot ce se putea salva,

Iar ce nu am salvat, nu merita…

 

(1-3 noiembrie 2012)

Baloane de săpun

De ce încearcă oare viața să mă învețe
Mereu, cum e să pierzi un joc ce n-are reguli?
Și de ce oare în față sunt atâtea fețe,
Care întâi zâmbesc și apoi te fac să tremuri?

Poate că eu sunt cel mai prost din lumea asta,
Cel mai neadaptat și cel mai visător,
Cel mai prost din curtea școlii, însă asta
Mă face cel mai realist din tragicul decor.

De ce mereu câștigă manipulatorii,
Mincinoșii, falșii și cei care trișează?
Și de ce doar lor li se arată zorii,
Când doar ticăloșia lor îi luminează?

Și totuși…încep să cred că ei sunt cei mai buni,
Ies cei mai câștigați din toată viața asta,
Iar noi, restul, suntem doar niște triști nebuni,
Care se mint că ușa închisă deschide fereastra…

Putem să ne mințim că cineva de sus veghează,
Și că pedepsește tot ce e de pedepsit,
Însă de fapt e un clișeu și nu contează
Deloc pe cine în viața ta ai oropsit.

Un prieten mi-a șoptit cândva, odată,
Că a murit departe în timp, demult,
Dar oare cum ar fi putut să moară,
Ceva ce nu a existat nicicând?

Am obosit parcă de atâta drum cu mine,
Cel mai bun prieten, mie, eu mi-am fost mereu,
Dar poate trebuie să mă despart de mine
Și să fiu ca lumea, ticălos în drumul meu…

N-am învățat nimic din lecțiile vieții,
Dar poate acum e timpul cel mai bun,
Să înțeleg că roua dimineții,
Nu-i lacrimă de înger, ci baloane de săpun.

(22-23 septembrie 2012)

Motto”Sunt ca un individ cu Down văzut prin ochii unui autist…” – Florin Daniel Coman

Sunt cel mai rău om care a existat vreodată în lume,
Sunt cel mai rău tocmai pentru că sunt cel mai bun,
Împrăștiind în jur, fără bravadă, mii de lucruri bune,
Am ajuns să nu mai știu când să cedez, să mă supun…

Sunt cel mai rău om din lume fiindcă îmi pasă,
Sunt cel mai rău pentru că nu pot fi indiferent,
Cel mai prost din curtea școlii, cel ce iubește și nu lasă,
Ce-și anulează sinele pentru ființa cea frumoasă…

Sunt cel mai prost pentru că pot să înțeleg orice,
Și știu că dacă aș fi altfel nu aș mai avea nimic,
Pentru că lumea vrea sânge, nu o cicatrice,
Și dacă aștept același lucru, devin un inamic…

Sunt cel mai rău deoarece sunt cel mai sincer,
Și mă așez în fața ta ca un mort pe catafalc,
Un individ banal, aproape ca un simplu felcer,
Fără minciuni și falsități, ca și desenul pe un calc…

Sunt cel mai rău fiindcă mi-e dor de pasiune,
Și pentru că iubesc cu toată ființa mea,
Fiindcă sunt cel mai naiv om din lume,
Și cel mai al dracului din viața mea…

Sunt cel mai prost fiindcă ajut și nu aștept nimic,
Fac totul și vreau prea putin, dar ăsta sunt,
Nu vreau mii de lauri ca-n mediul academic,
Ci ceva simplu, sincer, pentru când voi fi cărunt…

Sunt cel mai prost din curtea grădiniței,
Un individ cu Down printre autiști,
Un retardat într-o școală de masă,
Un poluant printre ecologiști…

Știu că am șanse mari să-mi colapsez singur lumina,
Să îmi iau viața într-un moment de rătăcire,
Sau atunci când cea mai lucidă îmi va fi mintea,
Să uit de tot și toate și să-mi amintesc de mine…

Din zece mii de cazuri, în 990 mă sinucid,
Și parcă e prea mare procentul pentru mine,
Eu, care sunt în lumea asta, omul cel mai lucid,
Să ajung să mă gândesc la cum sa plec din lume?

Sunt cel mai rău om care a existat vreodată în lume,
Și totuși, fără aroganță, sunt unul dintre cei mai buni,
Sunt cel mai bun, iertător, înțelegător și iubitor om din lume,
Și, din păcate, uneori, de asta, mie mi-e rău…

Lumea parcă vrea doar oameni mincinoși, nemernici, falși și bădărani…
…da, sunt cel mai prost din curtea școlii…

Cer timid

E noapte în lume
Și lumea-i albastră
Și nici noi nu suntem prea roz,
Privim încă stele
De la fereastră
Visând, prea banal, la un Oz…

Lumina-i stinsă acum
Și noaptea-i albastră,
Iar cerul se apasă pe noi,
Sunt șoapte albastre pe drum
Și-i liniște-n casă,
Pereții-s albaștri și goi…

Și umbre se adună
Pe cerul timid,
Strigând și alergând,
Nu-s nori, nu-i furtună,
Dar văd oameni murind
Pe întregul pământ…

Acolo, atunci…

Când se vor stinge stelele în mine,
Sau universul meu va imploda,
Vă rog, curat, să nu lăsați pe nimeni
Să mă ducă să mă planteze undeva…

Să nu împing florile spre soare,
Nici iarba să nu apese fruntea mea,
Mai bine să-mi priviți trupul cum arde
Și în munți să-mi spulberați cenușa.

Mă va purta vântul spre mare
Și spre locuri în care nu am mai fost,
Iar eu voi privi spre cer, spre zare
Și spre voi toți, de acolo de jos…

Și când iarăși vântul în brațe mă va lua
Și mă va duce mai departe,
Să știți că voi fi sigur undeva:
Peste tot sau nicăieri în noapte…

(mai – iunie 2011)

Să ai acces la vise, dar să nu ți le dorești,

Să vrei să fi murit de mult și totuși încă să trăiești,

Să nu mai poți să împingi lumina către cei ce te iubesc,

Să aduni în jurul tău doar mila celor care te privesc…

 

Să vrei să te ridici măcar o clipă din moalele sicriu,

De care ești legat de mult deși încă tu ești viu,

Să vrei să smulgi din tine incolorele frânghii,

Prin care viața își picură esența și puterea de a mai fi…

 

De când te știi dormi doar prin paturi de spital

Și ești păzit de oameni mari îmbrăcați în halat alb,

Care încearcă să-ți aducă aminte încă netrăitele amintiri,

Obligându-ți inima să bată, ajutându-te să mai

respiri…

 

Însă te-ai săturat de îmbrățișarea rece a durerii,

În ale cărei brațe parcă te-ai născut,

Toți sunt plânși și aproape nu-ți mai recunoști părinții,

Căci peste fața lor mii de lacrimi au căzut…

 

Întinzi o mână nevăzută, tremurândă, către lume,

Și îți cerșești, în mod ironic, propriul drept de a trăi,

Iar peste ani aș vrea să fii și să poți spune:

Da, trăiesc! Există vise și oameni pentru a le împlini!

(septembrie 2010-februarie 2011)

…ca fluturele părăsind omida,
Când vine peste toţi o clipă grea,
Sunt un Citește în continuare

Recomandarea acestei perioade este o poezie scrisă de mine în periada iunie-august 2010. După cum se vede, perioada pentru care este Citește în continuare

Am găsit titlu

În 25 iunie 2009 am scris articolul „Caut titlu…„, în care ceream păreri şi propuneri în scopul găsirii unui titlu pentru o poezie. Printre titlurile propuse se regăsesc şi Citește în continuare

2000

Două mii de arme îndreptate spre noi,
Două mii de gânduri mă cheamă înapoi
Zi de zi.
Două mii de vise astăzi s-au pierdut,
Citește în continuare

Ceasul atârnă greu pe peretele univers.
Istoric ceasornic, cu ritm infernal,
măsori destrămarea şi o refaci
Citește în continuare

1

Idealuri ideale, idealizate-n ideal,
Idealizeaza idealuri, idealizant de ideale.

(scrisă în 6 septembrie 2004)

Reanimarea visului

Încă o poezie mai veche (totuşi nu chiar aşa veche ca şi „Agonie„), scrisă în 31 ianuarie 2006:

Atunci când noaptea se loveşte
De jalnice impulsuri,
Cu ochi senini şi mână rece,
Deschid norii plini de visuri…

Citește în continuare

Agonie

Agonie” este o poezie pe care am scris-o în 7 aprilie 2003…pfff, cât timp a trecut de atunci 🙂

„Un trup întins pe pat,
În maximă agonie,
Aşteaptă sfârşitul,
Care refuză să vie…
Citește în continuare

Caut titlu…

Am o poezie scrisă în perioada 20 mai – iunie 2009 la care nu i-am găsit încă un titlu potrivit. Aşa că m-am gândit să o scriu aici şi poate cineva dintre cei ce citesc va avea mai multă inspiraţie decât mine 🙂 Aştept propuneri pentru titlu 🙂

Citește în continuare

Nimic normal…

Am ajuns să ne mirăm de lucruri normale,
Şi ne uimesc normalele lumi,
Cât poate fi oare normalitatea de surprinzătoare?
Şi de ce-i un merit că suntem mai buni?

Citește în continuare

%d blogeri au apreciat asta: