Tag Archive: blog


Azi am deschis blogul ”Pirograforaj”. Am anunțat mai demult că voi încerca să separ blogul personal de activitatea de artizan pe care o desfășor. Așa că de azi acest blog va deveni doar un blog personal pe care îmi voi posta gândurile, poeziile și alte măsline 🙂 Iar pe ”Pirograforaj” veți putea urmări lucrările mele. Începând de azi renunț și la titlul ”Blogul cactușilor și al poeziei”, acest blog devenind simplu ”blog personal”. Renunț de asemenea și la rubrica de recomandări.

Ca o concluzie, urmăriți blogul personal și Pirograforaj 🙂

PS: Pentru moraliștii care se vor grăbi să mă atenționeze că acest cuvânt nu există în limba română: ȘTIU 🙂 E un cuvânt inventat, format prin combinarea cuvintelor ”pirogravură” și ”traforaj” 🙂

Anunțuri

Schimbări

Da. Urmează să fac niște schimbări în ceea ce privește blog-ul. În general legate de aspect și de o diferențiere clară a articolelor și a temelor principale abordate aici. Mă gândesc chiar să mut lucrările mele într-un alt loc, pe un alt blog, special dedicat pentru așa ceva…dar deocamdată asta e doar o idee. Momentan, cea mai sesizabilă schimbare e legată de articole, pe care am încetat să le mai trunchiez în pagina principală, cititorii fiind nevoiți să apese titlul articolului sau ”Mai multe” pentru a citi întreg conținutul. De acum, toate articolele vor apărea în întregime pe prima pagină.

Să ai acces la vise, dar să nu ți le dorești,

Să vrei să fi murit de mult și totuși încă să trăiești,

Să nu mai poți să împingi lumina către cei ce te iubesc,

Să aduni în jurul tău doar mila celor care te privesc…

 

Să vrei să te ridici măcar o clipă din moalele sicriu,

De care ești legat de mult deși încă tu ești viu,

Să vrei să smulgi din tine incolorele frânghii,

Prin care viața își picură esența și puterea de a mai fi…

 

De când te știi dormi doar prin paturi de spital

Și ești păzit de oameni mari îmbrăcați în halat alb,

Care încearcă să-ți aducă aminte încă netrăitele amintiri,

Obligându-ți inima să bată, ajutându-te să mai

respiri…

 

Însă te-ai săturat de îmbrățișarea rece a durerii,

În ale cărei brațe parcă te-ai născut,

Toți sunt plânși și aproape nu-ți mai recunoști părinții,

Căci peste fața lor mii de lacrimi au căzut…

 

Întinzi o mână nevăzută, tremurândă, către lume,

Și îți cerșești, în mod ironic, propriul drept de a trăi,

Iar peste ani aș vrea să fii și să poți spune:

Da, trăiesc! Există vise și oameni pentru a le împlini!

(septembrie 2010-februarie 2011)

Am fost exclus din concursul ”Fereastra către imaginație” deoarece eram singurul înscris la categoria aleasă, categoria desființându-se. Poate data viitoare 🙂

Oricum, cei interesați pot vota lucrările aflate în concurs aici.

Concursul este organizat de acest blog. Este un concurs de hobby și lucru manual, la care m-am înscris. Până în 4 februarie concursul se află în faza de înscrieri, așa că Citește în continuare

Recomandarea din această săptămână este un blog. Un blog pe care l-am găsit întâmplător şi l-am adăugat imediat la lista mea de blogroll „ÎI CITESC„. Informaţiile prezentate în acest blog sunt Citește în continuare

%d blogeri au apreciat asta: